Audio
Povestea face parte dintr-o antologie în mai multe volume a literaturii basarabene din sec. XX. Acest volum 3 l-am găsit într-o excursie la Chișinău, într-o după-amiază foarte călduroasă, după o masă pe cinste la Eli Pili. A stat cuminte la rînd la citit, dar acum cîteva zile am pus mîna pe el și bine am făcut!
La acest roman, am savurat din plin limbajul. Dacă nu ai trăit măcar cîțiva ani în Basarabia, n-ai cum să-l imiți. Este o avalanșă de arhaisme, regionalisme, dar și jocuri de cuvinte și, pe ici-colo, cîteva calcuri lingvistice voite din limba rusă. Limba din „Povestea cu cocoșul roșu“ de Vasile Vasilache este ca o explozie de veselie, exuberanță și bună dispoziție. Nu vă ascund faptul că am stat cu dicționarul lîngă mine. Se poate înțelege totul din context, dar cu ocazia asta mai înveți cîteva cuvinte noi.Dar nu se poate să nu apreciezi aliterațiile și enumerările de acest tip: Abia acum în jurul lui Bălan au prins a se învîrti, a se suci, a-l trage, a-l tipări, a-l vînzoli, a-l netezi, a-l cuprinde cu privirea de la cap la picioare și înapoi, de la picioare la cap, și-apoi jur-împrejur, cum ai căta un ou de bănuț, purtîndu-l între degete. El simțea, căci bou-bouț, însă simte dacă e viu… Și dacă tot sunt la limbă, am apreciat extrem de mult faptul că textul e scris firesc, cu „î“, mai ales că avem de-a face cu sute de cuvinte de etimologie slavă! Povestea îl are ca protagonist pe Serafim, un tînăr țăran cam dezorientat, melancolic și un pic nătărău. El merge la iarmaroc să cumpere o vacă și acolo se pricopsește cu Bălan, un bouț alb. Partea amuzantă este că și vițelul are o viață interioară intensă. Scriitorul dedică pagini întregi panseurilor vietății cu două coarne, dar și dialogurilor cu alte animale din bătătură. În afară de aceste elemente, avem de-a face și cu unele lecții despre lumea satului, despre orînduieli, relații interumane și moravuri. Serafim își scoase căciula din cap să se răcorească. Se cuvine spus, că el, trăind în cîmp, mai continua prin tradiție, deprindere, obicei (nici nu știi cum să-i zici!) să poarte și vara căciulă. O mentalitate, desigur, prin partea locului, crezîndu-se, că destoinicia omului, firea lui e să nu-și schimbe mereu acoperișul capului. Știut lucru, în zilele noastre creștinii din partea locului, dacă te vedeau umblînd cu capul gol, ar fi năvălit cu toții la casa ta să-ți aducă condoleanțe, chipurile, ori tata, ori mama, ori soția ți-a murit. Serafim trece prin tot felul de peripeții care nasc zvonuri și bîrfe în sat. Este o localitate dinamică, zilnic se întîmplă năzdrăvănii, certuri și împăcări, tranzacții și înșelătorii. Satul din cartea lui Vasilache este caricaturizat, uneori dus la absurd, dar este o reflectare a satului basarabean de după Al Doilea Război Mondial (și pun pariu că mai putem găsi acum prin Republica Moldova niscaiva sate asemănătoare). Peste toate întîmplările și personajele, bîntuie stația de radioficare a satului, un fel de mass-media locală. Cu ajutorul ei, văcarul Anghel ceartă lumea că nu are grijă de vitele pe care i le dă la cireadă și doctora așezării îi îndeamnă pe părinți să le de lapte copiilor, pentru că-i bun la creștere. Unde mai pui că dă și muzică radioul acela! Mai în toată casa răsună cîntarea radioului, mai tot satul se împînzi de sîrme, păienjeniș curat. Lumea se arăta bucuroasă, mai ales tineretul de azi, vedeți socoteală, ce-ți trebuie mai mult, cînd îți cîntă muzica la prispă!… Cei mai bătrîni și mai retrograzi se coșoveau unii pe alții cu întrebări piezișe, scurte însă: — Ți-au tras și matale la prispă, gramofon, cumătre Arion? — D-apoi cum altfel? Ce, eu-s pleșcat? Și eu sînt în rînd și egal! Această lume ridiculizată este analizată de un personaj omniscient, „academicianul“, de fapt un avatar al scriitorului. Acesta explică unele expresii și obiceiuri, oferă circumstanțe atenuante țăranilor, pune totul în context cultural. Este o stratagemă interesantă a lui Vasilache de a se face părtaș cu cititorul, de a empatiza cu acesta. Pentru că nu ai cum să nu rîzi și să nu-l compătimești pe bietul Serafim cînd toată lumea rîde de el pentru că a confundat un bou cu o vacă, așa cum reiese din acest fragment audio: La nivel serios, cartea relatează despre infiltrarea comunismului în viața unor țărani liniștiți. Aluziile la tot pasul la colhoz, taxe și o anumită schimbare de mentalitate denotă modul în care comunismul își făcea loc în satul arhaic. Acest roman este o poveste postmodernă în limbaj regional, care te va încînta în mod sigur și care parcă e făcut să fie citit cu voce tare, ca să simți melodia graiului și să intonezi emoțiile personajelor. „Povestea cu cocoșul roșu“ de Vasile Vasilache, 2004, Editura Știința, Chișinău, 264 pp.
(sursa: STRAINI PE NET)
