Omagiu adus patronului spiritual al IP L.T. "Vasile Vasilache"
✍️Omagiu adus patronului spiritual al IP L.T. "Vasile Vasilache", prin ochii și sufletul elevilor clasei a XI-a ,,A”, Madalina Canter și Vladislav Novitchi.
🎬 videoclip
Ana Bantoș - Regăsirea de sine în literatura basarabeană: flux și reflux (IV) - Reprezentările marginalității. Vasile Vasilache, convertirea revoltei
Reprezentările marginalității. Vasile Vasilache, convertirea revoltei
Reprezentările personajului „marginal” în literatură variază în funcție de timp și spațiu. Definit drept periferic, personajul din această categorie, prin esența sa, se opune unei lumi având anumite reguli stabile pentru a le verifica, a le pune la încercare, a se pune în acord cu acestea sau a le contesta, optând pentru altele noi. Mânuitorul de condei îndreptându-se către marginalitatea, pe care o ia drept „obiect de studiu”, se va referi, „va umbla”, fără doar și poate, la principiile de funcționare a acestei condiții umane aflată în schimbare permanentă. Tradițiile, obiceiurile, deprinderile, educația instalându-se, converg spre o anumită uniformitate, pe care scriitorul e tentat să o „zgâlțâie”, să o verifice, să o pună la încercare. [ARTICOL]
MARGARETA CURTESCU: „VASILE VASILACHE, EPISTOLIERUL”
Diversă și bogată, corespondența particulară constituie un capitol autentic din activitatea scriitorilor șaizeciști basarabeni. Dialogurile epistolare, cu o tematică variată, includ, pe alocuri, secvențe de jurnal intim, de eseu sau chiar pasaje de ficțiune, epistolierii reliefându-și atât aspecte din cotidian sau din viața breslei, cât și preocupări și proiecte literare, opinii pe marginea creației colegilor, relații cu traducătorii, cu cititorii etc. [ARTICOL p. 15]
Emilian Galaicu-Păun - Vasile VASILACHE. Jurnal
L-am cunoscut pe Vasile Vasilache (1926 – 2008) în ultimii săi peste 20 de ani de viaţă – rar bărbat şi-a purtat mai destoinic senectutea; ce surpriză să-l regăsesc la vârsta marilor căutări, când tocmai dăduse Povestea cu cocoşul roşu şi scria la partea a II-a a romanului, graţie Jurnal-ului său, Arc, 2017, îngrijit de Victor Vasilache, cu o prefaţă de Igor Nagacevschi.„Iar eu scriu numai când simt cum vuieşte în mine”, notează pe 2 februarie 1969 autorul, după ce intră – a câta oară?! – într-o nouă criză a scrisului: „fac ce fac eu – bine fac? Ce trebuie – fac?” Ceva mai sus, vorbind de Povestea-i ce „capătă nişte amplitudini, aş zice dostoievskiene”, ochiul auctorial remarcă „o întrepătrundere de sensuri şi o îngemănare emotivă în măsura aceea în care împletitorii de coşuri de pescuit ori constructorii de turnuri conoidale ţintesc vârfurile prin fiecare linie, prin fiece mlajă” . De reţinut şi această formulă: „...iar autorul, ca un paing, trebuie să ţese aici atâtea pânzeturi, încât de la cer la pământ să se prindă totul!”
Pe minte incită, te-atâţă, nu-ţi dă pace ca un ghiduşar...” e unul m-a impresionat mai cu seamă felul în care V. Vasilache „prinde”, în doar câteva fraze, firea omului: „Am făcut cunoştinţă cu [Andrei] Tarkovski. Gesticulaţia, mişcările, comportarea – un neastâmpăr, parcă voit demonizat... Poate pentru a-şi ascunde înstrăinarea faţă de cele înconjurătoare? Oricum, ai impresia unei agresivităţi silite, «forţate», «nevoite» (de la «nevoie»), pentru a-şi păstra intactă o copilărie întârziată (sau poate netrăită...?)” Şi, ceva mai jos, despre o altă mare personalitate: „Ieri am avut cu pictorul Grecu aproape trei ore de discuţie. E greu să spui ce-s mai mult interesante: Grecu – teoreticianul plastician sau tablourile lui Grecu. (...) Spre deosebire de V. Rusu-Ciobanu şi faţă de raporturi, corespondenţe, amiciţie, Grecu
Ah! şi ce magistrală răsturnare de perspectivă, cum numai unui mare spirit îi putea veni: „el, individul Tolstoi, e un leit personagiu, genial desprins de Dostoievski! Însuşi Dostoievski pare că toată vieţişoara lui a descris frământările lui Tolstoi...”
La nouă ani de la trecerea scriitorului, iată un „Vasilache luminat, scăldat în omenie, iertare şi înţelegere” (Igor Nagacevschi) care revine în forţă.
2 octombrie ’17
Pe minte incită, te-atâţă, nu-ţi dă pace ca un ghiduşar...” e unul m-a impresionat mai cu seamă felul în care V. Vasilache „prinde”, în doar câteva fraze, firea omului: „Am făcut cunoştinţă cu [Andrei] Tarkovski. Gesticulaţia, mişcările, comportarea – un neastâmpăr, parcă voit demonizat... Poate pentru a-şi ascunde înstrăinarea faţă de cele înconjurătoare? Oricum, ai impresia unei agresivităţi silite, «forţate», «nevoite» (de la «nevoie»), pentru a-şi păstra intactă o copilărie întârziată (sau poate netrăită...?)” Şi, ceva mai jos, despre o altă mare personalitate: „Ieri am avut cu pictorul Grecu aproape trei ore de discuţie. E greu să spui ce-s mai mult interesante: Grecu – teoreticianul plastician sau tablourile lui Grecu. (...) Spre deosebire de V. Rusu-Ciobanu şi faţă de raporturi, corespondenţe, amiciţie, Grecu
Ah! şi ce magistrală răsturnare de perspectivă, cum numai unui mare spirit îi putea veni: „el, individul Tolstoi, e un leit personagiu, genial desprins de Dostoievski! Însuşi Dostoievski pare că toată vieţişoara lui a descris frământările lui Tolstoi...”
La nouă ani de la trecerea scriitorului, iată un „Vasilache luminat, scăldat în omenie, iertare şi înţelegere” (Igor Nagacevschi) care revine în forţă.
2 octombrie ’17
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)