In memoriam
Vasile Vasilache, scriitorul care vorbeşte cum scrie şi scrie cum vorbeşte
Nicolae Roibu
Volumul a văzut lumina tiparului în preajma unei triste aniversări - pe 8 iulie 2009 se împlineşte un an de la dispariţia fulgerătoare a eminentului scriitor. Aşa cum notează alcătuitorul şi lectorul cărţii, Igor Nagacevschi, volumul cuprinde publicistica scriitorului din ultima perioadă a vieţii sale. E o carte neobişnuită, precum neobişnuită este întreaga sa creaţie, avea să constate şi moderatorul manifestării, scriitorul Arcadie Suceveanu.
Cartea beneficiază şi de o prefaţă extraordinară, semnată de Eugen Lungu. El remarcă, între altele, că Vasile Vasilache vorbeşte cum scrie şi scrie cum vorbeşte. „Această notă orală, cu pitoreşti inflexiuni dialectale, e specifică şi prozei lui V. Vasilache. Deşi, în limitele corectitudinii, stilul mult prea neaoş lasă pe dinafară pe cititorul manierat şi format pe fineţurile livrescului. De regulă, după ce înfruntă oralitatea căutată, ultimul nu mai are răbdare să pătrundă în straturile de semnificaţii şi simboluri, de care geme orice text al scriitorului, şi se retrage confuz. Nu sunt mulţi cei care pot gusta un Vasilache în toată complexitatea lui” - iată un adevăr afirmat de către prefaţatorul cărţii, în care pune punctul pe „i”.
„Scriitorul, adevăratul scriitor, ilustrul scriitor îşi dă seama că este ceva mai mult decât un partid, o uniune, o organizaţie, chiar un parlament”, zice Vasilache într-un eseu al său, afirmând în continuare: „Apoi, că e ceva mai mare, mai cuprinzător decât „Casa noastră - Republica Moldova”. Apoi, niţel excelentissim este faţă de Excelenţa Sa Prezidentul, Alteţa Sa Principele sau Majestatea Sa, Sanctitatea Sa… Exemple? Lev Tolstoi şi ţarul… Acelaşi Lev Tolstoi şi Sfântul Sinod, în frunte cu Partriarhul…”.
Cu Vasilache am pierdut o lume întreagă, un întreg univers, aveau să constate mai mulţi vorbitori. Astfel, Constantin Tănase a remarcat că lumea în publicistica lui Vasilache este văzută parcă dintr-un turn, când ostaşul stă şi priveşte în jos, acolo unde se află ocnaşii. La rândul său, Vladimir Beşleagă a afirmat că Vasilache toată viaţa a scris aceeaşi carte, astfel încât din lutul de la Unţeşti el a creat bijuterii de artă. În acelaşi timp, Serafim Saka l-a caracterizat pe Vasile Vasilache drept un scriitor într-un singur exemplar, irepetabil.
Pe marginea volumului s-au mai pronunţat acad. Mihai Cimpoi, Leo Butnaru, Ion Ciocanu, Nicolae Leahu, protoiereul Ioan Ciuntu, Igor Nagacevschi, Victor Vasilache, feciorul scriitorului, ş.a. Tot aici a fost lansată ideea unei cărţi de memorii despre Vasile Vasilache.
Un an fără marele scriitor
autor: Irina Nechit
Vasile Vasilache – un accident cosmic
La aproape un an de la dispariţie, scriitorului Vasile Vasilache i-a mai apărut o carte, „Verzi suntem, verzi...”, o culegere de articole, tablete, luări de atitudine, publicate în anii 1998-2000. Editura Litera a scos cartea de publicistică a marelui prozator la început de vară, într-o formulă grafică elegantă, alcătuitor al ediţiei fiind Igor Nagacevschi. „Niciuna dintre problemele de atunci, multe însoţindu-ne şi azi, nu-i scapă scriitorului. Prezentul e văzut ca un produs al istoriei şi, totodată, un ostatic al ei. Un nucleu vicios în jurul căruia gravităm deformaţi şi dispersaţi”, relevă Eugen Lungu în excelenta prefaţă la volum.
Lansată la Uniunea Scriitorilor din Chişinău săptămâna trecută, cartea ne readuce vocea tulburătoare a lui Vasile Vasilache, care pare să ne povestească întâmplări uimitoare despre cele văzute, trăite sau observate cu atenţie de domnia sa, într-un limbaj irepetabil, împletit din oralitate şi o bogată informaţie culturală şi socio-politică, servită publicului în formă artistică.
La manifestarea comemorativă publicistul Constantin Tănase a mărturisit că a avut norocul să fie unul dintre primii cititori ai cărţi, constatând, cu tristeţe, că textele scrise acum 10 ani mai sunt actuale, semn că „se întâmplă ceva grav în RM”. Publicistica lui Vasilache trebuie pusă la treabă, a subliniat C. Tănase, îndemnându-ne „să-i valorificăm pe oameni cât mai sunt în viaţă”.
Moderatorul întrunirii, Arcadie Suceveanu, e de părere că „Vasilache a scris o publicistică nuvelistică, mai degrabă înrudită cu proza”, constituind un model nu doar pentru literaţii contemporani, dar şi pentru ziarişti.
Vladimir Beşleagă a amintit publicului că cel comemorat avea o vorbă celebră: „Măi, voi nu vedeţi că timpul râde de noi!”. Un scriitor rămâne nu doar prin cele scrise, ci şi prin cele spuse, iar una din intuiţiile strălucite ale lui Vasilache a fost aceea de a confunda scrisul cu vorbitul. „Dacă îl ascultai, te prindea îndată, te fascina, a fost un om aparte, un fenomen care nu se va repeta niciodată, rarisim, a răzbătut prin milenii, a surprins universul ancestral, rural, aflat pe cale de dispariţie”, a remarcat Vladimir Beşleagă.
Unul dintre vorbitori, Serafim Saka, l-a cunoscut pe Vasilache foarte bine, a vorbit cu el „despre toate”, astăzi lipsindu-i discuţiile sau taifasurile cu cel care „ştia să lege civilizaţiile lumii cu cea din satele basarabene, mediul său rural fiind unul universal””.
Cu Vasilache a murit o bibliotecă, a accentuat Nicolae Leahu, care a avut inspirata idee de a scoate la Bălţi, cu puţin timp înainte de moartea scriitorului, „un număr premonitoriu” al revistei „Semn”, consacrat în exclusivitate lui Vasile Vasilache.
Fiul prozatorului, Victor Vasilache, a spus că stă pe scenă deoarece chipul său le aminteşte celor din sală de tatăl său, Vasile Vasilache. Prima lectură a volumului, pe când se afla în stadiu de pregătire, l-a durut pe Victor Vasilache fiindcă, citind, parcă îl vedea pe părintele său, parcă reînnoda cu el o discuţie neterminată.
Luând cuvântul la serată, poetul Leo Butnaru i s-a adresat direct celui comemorat: „Dle Vasilache, ai fost un om complex, un accident cosmic, acum ai plecat să joci şah cu îngerii. Nu te uităm, fie-ţi pulberea stelelor uşoară”.
Cei care vor citi cartea proaspăt lansată vor avea senzaţia că au mers în vizită la Vasile Vasilache
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)