Petru Creţia: „Vasile Vasilache ne-a dat ceva greu de uitat. Şi ni l-a dat într-o proză de o rară forţă expresivă…”
Nu-i o dată rotundă, nici de la naşterea (4 iulie 1926), nici de la trecerea în nefiinţă (7 iulie 2008) a scriitorului Vasile Vasilache; doar că apariţia sa în colecţia Cartier clasic cu volumul de nuvele Elegie pentru Ana-Maria, Cartier, 2014, îl readuce în prim-planul vieţii culturale, chit că dintr-o cu totul altă perspectivă.
Recunoscut, dar şi prigonit pentru Povestea cu cocoşul roşu, magul din Unţeşti a pus 18 ani între romanul ce-i aducea interdicţia de semnătură şi cartea sa trăită la cea mai înaltă ficţiune, şi care vede lumina tiparului în 1983 şi graţie unei prefeţe semnate de A. Busuioc, din care reţinem: „Vasilache nu e un înotător de suprafaţă, ceea ce-l interesează e adâncul, în care ne invită la co-investigaţie: psihologie, motivaţie, destin. A-i repovesti o nuvelă (…) înseamnă în mod neapărat a o rescrie, mai mult, a o rescrie apelând la aceleaşi cuvinte…” Cum să rescrii însă o nuvelă (şi încă de V.V.!), la care însuşi prozatorul a lucrat vreo… două decenii?! Căci înainte de a se aşeza definitiv în tiparul celor 124 de pagini, Izvodul zilei a patra – capodopera volumului – nu a fost decât o schiţă ce nu depăşea câteva pagini, Priveghiul mărginaşului, cu care şi debuta în 1962. A propos de rescrieri & reeditări…
Faţă de ediţia princeps, cea din Cartier clasicreţine doar trei nuvele – Elegie pentru Ana-Maria, Surâsul lui Vişnu şi Izvodul zilei a patra –, tustrele gravitând în jurul „tematicii morţii” (pusă în ecuaţie, în două dintre ele, cu naşterea); e ca şi cum ţi-ai împreuna trei degete, spre a-ţi face semnul crucii. Or, să te cruceşti, nu altceva, când la priveghiul lui Cruceanu îşi face apariţia ibovnica acestuia, căreia „soaţa răposatului […] îi întinse un păhărel de vin şi rosti împăcată cu toate […] să-l ia de sufletul lui Gheorghe”; şi ce teribil sună implorarea Ochioşicăi-Ruţa:
„– Lelică Irina, rogu-te ca pe-o mamă. Oameni buni, îngăduiţi-mi să-l bocesc şi eu!...”
Vorba altui mare dispărut, Petru Creţia: „Vasile Vasilache ne-a dat ceva greu de uitat. Şi ni l-a dat într-o proză de o rară forţă expresivă…”
7 iulie ’14
